Fără idei ies măştile pe stradă
Nu mai gândesc, ştiu doar ceea ce-i spus,
În nici un caz ochi nu mai au să vadă
Un altceva, firesc şi nesupus.
Un idol consacrat prin vorbe multe
Şi-au luat prin negândiri şi nesimţiri
Ca nu cumva de suflet să asculte
Cei doritori, continuu, de înrobiri.
Cu detractorii au căzut la pace,
Cu nesupuşii caută război,
Dar gesturile firii sunt sărace,
Mascaţii sunt, de rațiune, goi.
Plimbându-se, cu gândul stau la frică,
Şi la feriri de tot ce au în jur,
La firu-n patru care se despică
Numind firescul drept concret sperjur.
Vederii negăsind o perspectivă,
Negând că orizontu-i luminos,
Mersul ni-l văd plutire în derivă,
Şi zâmbetul un rânjet furios.
Şi parcă tot mai multe se arată,
Şi parcă trecătorii se răresc,
Iar zâmbetul e-amar... Un fel de plată
Celor ce mint, ştiind ce măsluiesc.
Orice idee în esenţă-i fadă,
Când se propteşte-n tot ce e finit
Că nu mai vrea s-audă ori să vadă
Ce-nseamnă plus şi minus infinit.
Nu au idei, nu vor să mai gândească,
Sunt fără gând spre vremuri de apoi,
Privesc în gol, vor doar să se ferească
De cei ce nu-s de raţiune goi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu