Abia acum înveți trăi iubirea,
Din multele-ți greșeli te regăsești
Ca timp să ai să-ți împlinești menirea,
Și vieții rost firesc să dăruiești.
Încă nu crezi că semn de tinerețe
Ți-apare-n ochi și-i schimbător de chip
Când faptei îi dai rost și frumusețe,
Negând c-ar fi furtună de nisip.
Extremele constant se conturează
Când uiți să-ți ai motive-n mod real
Voind să știi că altceva urmează
Fixate de un prag perfect normal.
Acum, altfel decât credeai odată,
Nu-ți mai dorești exemplul clandestin
Al unei lumi în falduri îmbrăcată,
Punând accent pe-al nopții rol meschin.
Încet, încet, te lași să fii simțire,
Fugind de simple, biete încercări
Ce nici ca simulacru de iubire
Nu s-au vădit motiv de mari chemări.
Din tot calupul faptelor trecute,
Cu rostul pus în puncte de suspans,
Te mai opresc concluzii absolute
Și uiți de-al concordanțelor balans.
Ideile-ți, cândva doar ideale,
Azi au contur de faptă și efect,
Dând existenței motivări reale,
Punctând, fără erori, direct, perfect.
Te lași, acum, prin simplități, prezentă
În darul ce devii pe prag de zi,
Fiindu-ți tresărirea evidentă,
Voindu-mă în tine-a nemuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu