Văd trupul cum orgoliului ți-l vinzi,
Ca să-nțeleg, cumva, că fugi de mine,
Și să-mi arăți că rolu-ți aparține,
Și că, oricând, poți focuri să aprinzi.
Simțirile, deși tu știi, decad,
Pui gândului o grea, prea grea, povară,
În zori de zi sau chiar la ceas de seară,
Pe viață pui accentul retrograd.
Gândeai cândva, ceva, de un alt fel,
Dădeai și-atunci orgoliului valoare,
Crezând că ești o lacrimă de soare
Pusă-n consum cu rost de-a fi model.
Și te vindeai, spunând că e firesc
Alintul unor vorbe mincinoase
Dacă prin fapte îți aduci foloase,
Chiar dacă alții doar te folosesc.
Din obicei, dar tot la fel, mințind
Te tot opui ideilor reale
Reinventând meniri universale,
De tine, fără voia ta, fugind.
Găsești, dispre trecut, împotriviri
Ce n-au valori cumva recunoscute,
Simțirilor ce ție-ți sunt plăcute.
Le tot aduci morman de-nvinuiri.
Acum pui preț altfel, pe amănunt,
Răstălmăcind concretul unui bine,
Pe care-l faci, așa cum îți convine,
Umbrit de sensul unui gând mărunt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu