De foc te simt şi foc te vreau să fii
În noaptea-n care vieţii ai să-mi vii,
În care defini-vom, simplu, noi,
Ce-nseamnă bucuria vieţii-n doi.
Ţi-s ochii jar, privirile văpăi,
Dând semne de-ale inimii bătăi,
Lăsându-ţi adevărul fără scut,
Să pot să-ţi spun că-mi este cunoscut.
Tot jar, încins, e-n pântecu-ţi rotund,
Nu-mi lasă loc dorinţa să-i confund,
Mi se arată chiar prevestitor
Al clipei ce-şi vrea visul ca decor.
Şi tot privirea o găsesc motiv
Ideii de extrem imperativ
Ce-n tresărirea sânilor dă semn,
Fiindu-mi, şi dorinţă, şi îndemn.
Eşti foc aprins, foc sacru, foc firesc,
Iar pântecu-ţi e-altarul îngeresc,
Şi-n care legământ am să-ţi rămân
Al nemuririi pururea stăpân.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu