Te tot privesc... Ţi-s formele perfecte,
Sânii-ţi rotunzi sunt prea ispititori,
Dându-mi privirii umbre şi efecte,
Ochii fiindu-mi mult iscoditori.
Nimic nu poate a le fi oprire
Peste-al tăcerii nesfârşit hotar,
Descoperind, cu-n freamăt în privire
Pântecul tău, cupolă de altar.
Şi coapsele, minune potrivită
Ideii că firescul omenesc
Nu este nici dorinţă, nici ispită,
Ci doar un dar suprem, dumnezeiesc.
Formele lor, menite drum să fie
Spre porţile trăirilor de vis,
Mi te arată strop de apă vie,
Chiar un izvor cu gust de paradis.
Au umbrele fireasca lor menire,
Lasându-mi dreptul de-a-mi reaminti
Întâia noapte, clipa-ţi de trăire,
Şi dăruirea-n pragul zorilor de zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu