Dinspre orizont spre miazănoapte,
Ca sa-ţi fie iarăşi cunoscut
Adevărul de-a trăi prin fapte.
Cerurile nu te-au mai ascuns
După gânduri ce le-aveai cutume
Şi-ţi spuneau că toate-s de ajuns
Ca firescul tău să te îndrume.
De la plus la minus infinit
Ţi-ai mânat ideile zgârcite
Puse-ntr-un tipar predefinit,
Cândva, -n timpuri ce le ştii trăite.
Ochii-mbujoraţi te-au dat de gol
Când te-aveam privirii-n întregime
Şi, spre sânii tăi, fără ocol
Mâna-mi n-a avut o mărginire.
N-am putut nici eu să mă ascund
Pântecul simţindu-ţi-l fierbinte
Ce-şi dorea, cu un consens profund,
Să merg grabnic, darnic, înainte.
Coapsele-ţi mi le-ai lăsat reper
Evidentei sete de trăire
Când va fi să simţi că urci la Cer
În extaz concret de nemurire.
Ţi-auzeam îndemnul clar, şoptit,
Să-ţi gust sânii dătători de semne,
Prelungind al clipei sens finit
Cu zvâcniri definitiv solemne.
Şi apoi luminii te-ai vrut rost
Goală să te văd, fără secrete
În schimbarea ta din tot ce-ai fost
Spre redefiniri fără regrete.
Mă ştiai în tine încrustat
Semn şi, totodată, semnătură,
Fără să mai crezi c-ar fi ciudat
Un alt pas cu simpla lui măsură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu