Şi eu, şi cerul, şi pădurea toată,
Şi se înalţă-n ceruri şi norocul
Ce mi-a surâs cândva... şi doar odată.
Cuvântul spală visul într-un urlet,
Întunecând speranţa ce se duce,
Ce mai rămâne? Pasul meu de umblet
Şi un îndemn nerăstignit pe cruce:
E încă toamnă, cât o fi să fie,
Trăiţi-o ca pe-o mare bucurie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu