Sunt anonimul cel mai cunoscut,
Şi plâng şi eu în lacrimile tale,
Privind mereu, în taină, spre trecut.
Nu mă înclin când vântul vieţii bate,
Chiar dacă-n suflet frigul îl resimt,
Şi dau bineţe clipelor uitate
Când deznădejdea lumii o presimt.
Rămân de strajă nopţii-ntunecate,
Descoperind şi-n vis un hohot trist,
Doar adevărul ţipă şi se zbate
Când lumea uită că şi eu exist.
Iar drumul orişiunde mă va duce
Nu-l pot străbate de priviri ascuns,
Nu am odihnă, n-am nici o răscruce,
Sunt eu: şi întrebare, şi răspuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu