miercuri, 28 noiembrie 2007

Peste timp, probabil

Când vor mai trece ani, vei înţelege
Minciuna, ce te-a prins în mreaja ei,
Şi, care, ca o literă de lege,
Ţi-a spus să îmi dai foc... Azi asta vrei?

Vei fi rănită când vor trece toate
Şi-ai să cunoşti ce drumuri ai strivit,
Trecutului, dând sens, vei şti că poate
Cu lacrimi, până-n sânge, te-am iubit.

Când ţi-ai clădit un surogat de soartă,
În ochii mei cuţite-ai aruncat,
Şi-atunci când tu treceai deja de poartă,
M-ai şi văzut, pe mine, c-am plecat.

Uitasei însă că puterea trece,
Iar vremea bună-aduce şi furtuni,
Că vara-i rea când iarna nu e rece,
Că nu există numai oameni buni.

Eu am rămas plângând privind plecarea,
Tu mă priveai gândind că-s dedesubt,
Şi n-am să înţeleg că n-am chemarea
Acelui val ce diguri mari a rupt.

Curând, curând, o ţorţă nevăzută
Va lumina întregul timp trecut,
Şi ai să vezi că lupta ta-i pierdută,
Dar ce folos la câte am pierdut?

duminică, 18 noiembrie 2007

Contur concret

Gândului i-am dat contur mereu
Învăţând să cred că nu se poate
Să pot pune semnul ce-l vreau eu
Când din piatră am vrut apa scoate.

Mi-am robit speranţa în suspin
Dând mereu iluziei crezare,
Şi-am umplut paharul deja plin
Ascunzându-mă-ntr-o întâmplare.

Prin menirea sfântă-a unui vis,
Când simţeam că ceru-i mai aproape,
Rana vieţii mi s-a redeschis
Într-un ceas limpezitor de ape.

Totul pare iar întâmplător,
Dar mai toate încă se repetă,
Azi, privind în urmă, ştiu că mor
Să-mi devin iluzie concretă.

luni, 12 noiembrie 2007

Stea mereu

Te zăresc a stelelor stăpână
Eu, un om ce moartea şi-o amână...
Şi privesc spre zările albastre,
Însă plec în nopţile-mi sihastre.

Te zăresc în lunga-mi agonie,
Nimeni nu mai vrea să mă mai ştie...
Ştiu că eşti o stea ce nu se stinge,
Vis de vară ce mereu învinge...

Tu eşti stea de noapte şi de zi...
Şi-mi vei fi mereu... Pasăre I!

vineri, 9 noiembrie 2007

Am învăţat… nu pot…

Am învăţat să privesc odihna,
Am învăţat să visez zborul,
Am cules aripile frunzelor uscate
Şi...
m-am ales cu palmele bătătorite.

Am pornit ca un zurgălău pe câmpii,
Am pornit ca o umbră pe soarele primăverii,
Am ajuns într-o singurătate aspră
Şi...
m-au nins vânătăi pe obraz.

Am înălţat în soare o coroană,
Am înălţat în ceruri un îndemn,
Am învăpăiat zile triste
Şi...
m-am ales cu florile duşmăniei.

Am slăvit înaltul zorilor,
Am slăvit vibrantul halou al lunii,
Am slăvit cerul senin de vară
Şi...
m-am ales cu ochii orbiţi de întuneric...

Iar dacă, totuşi, am învăţat
să privesc,
să pornesc,
să înalţ,
să slăvesc,
Atunci... de ce?

De ce nu pot să iubesc
privirea,
drumul,
înălţarea
şi slava?

miercuri, 7 noiembrie 2007

Jurământ suprem

Am ajuns la cap de drum,
nu mai am ce să mai spun,
nu mai ştiu nimic.
Vânturi mă tot bat acum,
lacrimile mă supun,
nu mă mai ridic.

Toate-n jurul meu se trec,
azi nimic nu mai aştept,
am un drum sortit.
Toate-au fost. Izvoru-i sec,
focuri mă tot ard în piept,
parcă-am obosit.

Norii negri sunt un semn,
dar acum nu mă mai tem,
ce va fi, va fi.
Fac un jurământ solemn
când dau înţeles suprem
zorilor de zi.

Am luptat pentru un vis,
nu m-am dat nicicând învins,
chiar de m-a durut.
Drumul de s-a vrut închis
l-am făcut şi dinadins
spre necunoscut.

Uneori, tăcând prea mult,
m-au văzut ca şi căzut,
poate chiar strivit.
Azi de suflet vreau s-ascult,
să cred iar în ce-am crezut,
eu, cel mai hulit.

Ştiu c-am fost o frunză-n vânt,
doar o lacrimă de gând,
din trecut trimis.
Şi, de voi privi-n pământ,
gândul nu vreau să mi-l vând,
târgul s-a închis.

Pasul ce îl fac
Nimeni nu-l va şti,
Chiar dac-am să tac,
Munţii voi urni...
Şi veţi şti apoi
Că m-am rătăcit,
Dar vin înspre voi
Dinspre infinit.

marți, 6 noiembrie 2007

Toamna fără sens

Mi-aduc aminte... ce era să fac?
Pluteau în aer norii plumburii
Şi lebede cântau. Priveam spre lac,
Vroiam să vii... Dar ştiu că tu nu vii...

Mi-aduc aminte... toamna fără sens
Cu vise ce tu azi nu le mai ştii...
Azi toate le trăiesc... Un gol imens...
Şi vreau să vii... Dar ştiu că tu nu vii...

Mi-aduc aminte... ce mai pot să spun?
Văd drumurile triste şi pustii...
Pe gânduri nu am cum să mă răzbun,
Vroiam să vii... Dar ştiu că tu nu vii...

vineri, 2 noiembrie 2007

Vinovat prin vis

Şi dacă valul ţărmurile spală,
La ceasul aşteptărilor ce dor,
Vin amintiri şi dau mereu năvală,
Într-un vârtej nebun, copleşitor.

Deasupra, când furtuna dă târcoale
Şi cerul se apleacă spre pământ,
Un val al mării vrea să se răscoale
Înaripând o lacrimă-n cuvânt.

Târziul răscolind a mării undă
Aduce-n vis al vieţii compromis,
Iar dacă nu mai poate să se-ascundă
Striveşte-n zori un drum întredeschis.

Şi numai zorii mai aduc lumină
Şi visul va purta mereu o vină!