nu mai am ce să mai spun,
nu mai ştiu nimic.
Vânturi mă tot bat acum,
lacrimile mă supun,
nu mă mai ridic.
Toate-n jurul meu se trec,
azi nimic nu mai aştept,
am un drum sortit.
Toate-au fost. Izvoru-i sec,
focuri mă tot ard în piept,
parcă-am obosit.
Norii negri sunt un semn,
dar acum nu mă mai tem,
ce va fi, va fi.
Fac un jurământ solemn
când dau înţeles suprem
zorilor de zi.
Am luptat pentru un vis,
nu m-am dat nicicând învins,
chiar de m-a durut.
Drumul de s-a vrut închis
l-am făcut şi dinadins
spre necunoscut.
Uneori, tăcând prea mult,
m-au văzut ca şi căzut,
poate chiar strivit.
Azi de suflet vreau s-ascult,
să cred iar în ce-am crezut,
eu, cel mai hulit.
Ştiu c-am fost o frunză-n vânt,
doar o lacrimă de gând,
din trecut trimis.
Şi, de voi privi-n pământ,
gândul nu vreau să mi-l vând,
târgul s-a închis.
Pasul ce îl fac
Nimeni nu-l va şti,
Chiar dac-am să tac,
Munţii voi urni...
Şi veţi şti apoi
Că m-am rătăcit,
Dar vin înspre voi
Dinspre infinit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu