sâmbătă, 30 octombrie 2010

Viitorul amintindu-l

E alb pe munţi şi valuri de lumină
Ajung spre tine... Azi de dimineaţă
Tot aşteptam ca cineva să vină,
Şi te priveam cum te-arătai prin ceaţă.

Mă tot învârt în sfera temporală
Şi merg invers prin spaţii infinite,
Din amintiri ce fi-vor, dau năvală
Poveştile ce se vor vrea trăite.

Te văd trăirii dăruind o şoaptă,
Spunând tot ce-i de spus, dintr-o suflare,
Şi-apoi în mâna-mi stângă mâna-ţi dreaptă,
Concretizând eterna-mpreunare.

Când vrut va fi să fie rostuite,
Se va-ntâmpla precum e dat să fie,
Căci de pe-acum sunt toate zămislite,
Dar, iartă-mă, că ţi le-am spus şi ţie.

Din ieri către mâine

Nimeni n-o să ştie niciodată
Câte adevăruri mă strivesc,
Când nu pot să spun că te iubesc
Şi mereu o las pe altă dată.

Comparaţii fac întotdeauna,
E firesc, normal şi omenesc,
Dar, mereu, un adevăr găsesc,
Tu sau adevărul e tot una.

Zorii zilei sunt mereu pe ducă,
Însă şi aşa vreau să-i grăbesc,
Chiar de-ar fi cu viaţa să plătesc,
Le tot cer la mine să te-aducă.

Ştiu că miezul nopţii ce-o să vină
Ne va reuni în sens lumesc,
Ca, uitând de tot ce nu-i firesc,
Să ne reîntoarcem spre lumină.

Nimeni n-o să ştie… niciodată...
Ştiu că am o viaţă s-o trăiesc,
Şi-ai să simţi, în zori, cât te iubesc,
Şi spre noapte iar şi încă-odată!

Ultima scrisoare

Ieri te-am văzut pe un peron, în gară,
C-un geamantan... cu chipul abătut,
Poate-aşteptai ultimul tren de seară...
Priveai în gol... şi nu m-ai cunoscut.

Nici n-aveai cum... mi-i fruntea-nrâurată,
Iar zâmbetul nu e cum l-ai ştiut,
Doar drept mai stau la fel ca altădată...
Acum de mulţi nu sunt recunoscut.

Şi-aşa am înţeles, întâia oară,
Ca viaţa e un cântec cu refren,
Te-am aşteptat, făcându-mi viaţa gară,
Să te întorci cu următorul tren.

Tu ţi-ai ales plecare-n altă lume,
În lumea-n care totu-i malaxat,
Dar poate-i greu să porţi mereu un nume
Ce niciodată nu e de uitat.
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***
Ce-ţi scriu acum e ultima scrisoare,
Eşti liberă s-alegi un alt destin,
Cu geamantanu-n mâini, în aşteptare...
Spre drumul tău absurd şi clandestin!

joi, 28 octombrie 2010

Cerşetori de iubire

Pe aleea tăcută,
printre frunze de jar,
Printr-o ploaie ce pune
calendaru-n chenar,
Căutăm în tăcere
un răspuns prăfuit,
Care-aşteaptă de-o vară
să se ştie găsit.

Regăsim din trecuturi
alte vagi aşteptări,
Alte clipe uimite
de atâtea-ntrebări...
Ratăciţi printre ele,
pironiţi de vreun semn,
Suntem noi cei minţiţi
de egoul de lemn.

Nu avem nici puterea
de-a privi înapoi,
Nici măcar trei cuvinte...
Nu vorbim despre noi,
Ne oprim împietriţi
cu privirea în zare,
Nu mai ştim nici răspunsul
la o vagă-ntrebare...

Şovăind punem pasul,
înainte-napoi,
Ne ferim de o frunză,
dar călcăm în noroi.
Şi rămânem absenţi,
cu o mână întinsă,
Cerşetori de iubire
într-o vară promisă!

marți, 26 octombrie 2010

Punctul de start

Azi, eu, ce sunt? …un om, ce duce-n spate
Trecutul şi prezentul la un loc,
Când nimeni nu întreabă cum se poate
Să iasă numai fum când nu e foc.

Şi nu mai ştiu nici ce mai e cu mine,
Trăiesc sau poate cred că mai exist,
Încerc să cred că mâine va fi bine
Şi niciodată n-am să mai fiu trist.

O grea povară duc şi mă apasă
De nu mai ştiu ce drum am apucat,
Dar, omeneşte, mi-aş dori o casă,
Să pot trăi, frumos, ce mi s-a dat.

Trecutul geme, nu vrea să-mi dea pace,
Cu amănunte ştiu ce am greşit,
Sunt vinovat, dar o minune-aş face
Să nu mai cred că timpul s-a oprit.

Aş lua-o-ncet, încet, pe jos, prin soartă,
Să înţeleg de ce, şi când, şi cum
Am căutat şi am deschis o poartă
Ce nu avea ieşire spre un drum?

Şi totuşi cred că mâine va fi bine,
Şi simt lumina că-mi tot bate-n geam,
Spunându-mi că speranţa-mi aparţine,
Că pot să fiu, din nou, cel ce eram.

Şi cum nimic nu e întâmplător,
Veni-vor toate, iar, în matca lor.

duminică, 24 octombrie 2010

Temători, spre împlinire

Spre adevărul zilei care vine,
Cu pas mărunt, cu rost deja ştiut,
Te văd mergând pe drumuri, înspre mine,
Uitând şi de prezent şi de trecut.

Îţi recunosc că nu îmi este teamă
Decât de vântul rece şi tăios,
Şi că de-atâta frig nu bag de seamă
Că vine iarna şi va fi frumos...

Îmi tot şopteşti un gând, la ceas de seară,
În fapte să-i dăm sens, c-aşa ni-i dat,
Ca noaptea, până-n zori, când dă să moară,
Să-te-mplineşti aşa cum ai visat.

Să vrei să uiţi de tot ce îţi e teamă,
De vântul rece, crud, necruţător,
Ce urlă când speranţa ta mă cheamă
Punându-ne-mpotriva tuturor.

Şi-ai să-mi arăţi trăirea-ţi în privire,
Lăsând să ştiu că tot mai mult mă vrei,
Şi vei fi drum spre marea-mi împlinire,
Şi lacrimă păstrată-n ochii mei!

joi, 21 octombrie 2010

Recursul viitor

Pe unde drumurile mele duc,
În zilele şi nopţile pustii,
Învăţ să ştiu pe unde o apuc
Să nu mă rătăcesc când ai să vii...

Şi bat la porţi ce nu se mai deschid
Şi se tot vor s-arate drum pustiu,
Dar nu mă tem, nici ochii nu-i închid,
Te văd aşa cum, ce urmează, ştiu!

Dar tot mai stau, chiar dacă-mi amintesc
Că vii deja dorindu-ţi să îmi fii,
Că îţi doreşti firescul cel firesc
Din miezul nopţii până-n zori târzii.

Şi rostuind un gând adolescent,
Îmi place să îţi văd grăbitul pas
Ce schimbă viitorul în prezent
Pentru întregul timp cât ne-a rămas.

În aşteptarea ta mă simt copil,
Dar şi trăiesc real tot ce-i real,
Sunt doar un nesupus ce-ţi e docil,
Redându-ţi rostul tău primordial.

marți, 19 octombrie 2010

Boala beznei

Mi se face-atâta greaţă
şi de lacrimi, şi de mine;
De atâta plâns, aiurea,
pe altare inventate,
Gheare se înfig, în carnea
sufletelelor, în ruine,
A fecioarelor naive,
ce sălbăticesc, prin noapte.

Când privesc, fără de ţintă,
sunt bolnav de bezna zilei
Şi-ntru-n fel, mă simt că bâjbâi,
mă preling pe lângă ziduri;
Mă întreb, de ce-mi e scârbă
şi sunt vânător al silei
Şi nu-s un infirm alcoolic,
cu ochii pierduţi în riduri?

Noaptea-mi e, şi nu mi-e bine
ca şi peştelui, în apă.
Timpul am la îndemână,
deşi, ştiu că îl voi pierde!
Ziua regăsesc coşmarul,
ce-a rămas, ascuns, sub pleoapă
De pe când, în zori, pe fugă,
nu vedeam că iarba-i verde.

Tot mai mult îmi este greaţă,
să bocesc, mai că îmi vine...
Deznădăjduit de ură,
simt frisoanele fardate.
Bâjbâi ziua şi mă umplu,
tot pe mine, de ruşine,
Ca şi un infirm alcoolic,
ce aşteapă încă-o noapte.