Cu pas mărunt, cu rost deja ştiut,
Te văd mergând pe drumuri, înspre mine,
Uitând şi de prezent şi de trecut.
Îţi recunosc că nu îmi este teamă
Decât de vântul rece şi tăios,
Şi că de-atâta frig nu bag de seamă
Că vine iarna şi va fi frumos...
Îmi tot şopteşti un gând, la ceas de seară,
În fapte să-i dăm sens, c-aşa ni-i dat,
Ca noaptea, până-n zori, când dă să moară,
Să-te-mplineşti aşa cum ai visat.
Să vrei să uiţi de tot ce îţi e teamă,
De vântul rece, crud, necruţător,
Ce urlă când speranţa ta mă cheamă
Punându-ne-mpotriva tuturor.
Şi-ai să-mi arăţi trăirea-ţi în privire,
Lăsând să ştiu că tot mai mult mă vrei,
Şi vei fi drum spre marea-mi împlinire,
Şi lacrimă păstrată-n ochii mei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu