C-un geamantan... cu chipul abătut,
Poate-aşteptai ultimul tren de seară...
Priveai în gol... şi nu m-ai cunoscut.
Nici n-aveai cum... mi-i fruntea-nrâurată,
Iar zâmbetul nu e cum l-ai ştiut,
Doar drept mai stau la fel ca altădată...
Acum de mulţi nu sunt recunoscut.
Şi-aşa am înţeles, întâia oară,
Ca viaţa e un cântec cu refren,
Te-am aşteptat, făcându-mi viaţa gară,
Să te întorci cu următorul tren.
Tu ţi-ai ales plecare-n altă lume,
În lumea-n care totu-i malaxat,
Dar poate-i greu să porţi mereu un nume
Ce niciodată nu e de uitat.
*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***
Ce-ţi scriu acum e ultima scrisoare,
Eşti liberă s-alegi un alt destin,
Cu geamantanu-n mâini, în aşteptare...
Spre drumul tău absurd şi clandestin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu