Să plouă vreau, să plouă-ncet și rece,
Să vină toamna-n mod definitiv,
Izvoarele să-nghețe sau să sece,
Și să te fur având real motiv.
Fugind să fim o tainică pereche
Ce tot găsește timpul potrivit,
Spre a-mplini porunca ce-a străveche,
De-a crește prin firescul înmulțit.
Să vină toamna cu o ceață deasă
Ca nu cumva, oricum, să fim văzuți,
Simțindu-ne oriunde ca acasă,
Având motive să tot fim tăcuți.
Să plouă mult, și ploaia să ne-mbete,
Ca zorii zilei nici să nu-i simțim,
Amiezei doar, venind pe îndelete,
Să-i dăm de știre clipa ce-o trăim.
Vreau liniștea ce-n noapte ne tot cheamă
Ca să ne fim, fără de cereri, dar,
Și de urmări să n-avem nici o teamă,
Lipsindu-ne de trecerea-n zadar.
Ca să-ți rămân, captiv, o zi întreagă,
Nevoie n-am de alte vorbe-n plus,
De-ajuns e ploaia care să-nțeleagă
Că universul e la noi redus.
Așa că vreau să plouă, să tot plouă,
De rod să fie ploaia laitmotiv,
Prin ea, noi doi și viața noastră nouă
Să devenim uniți, definitiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu