am sa plâng a gând de sărbătoare,
te găsesc în purpuri de lumină,
amintindu-mi clipa ce-o să vină.
Biruit de şoaptele ştrengare,
umblu peste paşi de întrupare,
niciodată n-o să fac risipă,
aplecând spre tine a mea clipă.
Ca un semn al lacrimii fugare,
intru-n gândul fără de hotare,
ne-ntrebat îmi umilesc trecutul,
existând ca vrutul şi nevrutul.
Exilând sentinţe călătoare,
stau şi pun un semn de întrebare.
te cuprind cu lacrima pribeagă,
întrebarea mea vrea să-nţeleagă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu