Ştiu, zac de-o boală fără leac.
Îmi spui...? Nu te mai poţi abţine?
Chiar ţi-am plăcut de-mi zici că-ţi plac?
Îţi văd privirea-ntunecată
Şi rîzi de crunta-mi amnezie...
N-am să fiu altul niciodată,
Şi n-am nici leac în farmacie.
Da, uneori, cu inocenţă,
Spre culmi înalte am ţintit,
Însă din marea-mi neglijenţă
Am şi ajuns cu pas grăbit.
Că sunt bolnav o ştiu prea bine
Şi nu m-ascund sub vorbe multe,
Dar ştii şi tu că nici pe tine
Nu prea stau mulţi să te asculte.
Un singur leac mi-e alinare,
Cuprinde tot ce ştiu să fac,
Să pot să-ajut pe orişicare,
Cu propriul suflet să-l împac.
Mai am iubirea pentru fiinţă
Cînd Omul este Om în toate.
Aceasta mi-o numesc credinţă
Şi ştiu că dacă vrem... se poate.
Peste mai toate ce există
Mă răstignesc îndurerat
Să-mi fie şi izbîndă tristă,
Să port al lumii greu păcat.
Şi care-i leacul? E iubirea
De neam, de vatră şi de legi...
Poate că asta-i fericirea...
Dar oare poţi să mă-nţelegi?
Chiar dacă-am cîştigat războaie,
Tot alţii-nalţă a lor faptă,
Iar eu tîrît doar prin noroaie...
“Dar ce-ţi spui doctore în şoaptă?
Îţi spui că sunt nebun, fireşte,
Sau poate-ţi spui ca sunt tîmpit!
Mi s-a mai spus... Mă copleşeşte,
Dar eu iubesc tot ce-am iubit!
Mă-njură mulţi, mă scuipă-n faţă...
-“Dă-l dracu’ de nebun!” Ce-ţi pasă?
Cu cît îndur mai multe-n viaţă
Eu simt că parcă-i mai frumoasă.
Îmi scrii reţeta? Abia-ncape...
Şi cîte nume... Cum le ştii?
Dar cum nu ştii că sînt aproape
De clipa marii veşnicii?
Cît însă fremătînd mă cheamă
O lume despicată-n două,
De moarte mie nu mi-e teamă,
Despic mereu un bob de rouă.
Mă laşi să tot vorbesc într-una
Dar n-am să tac... Ştiu că n-asculţi...
M-am săturat s-aud minciuna...
Şi tu doar taci... Nu mă insulţi?
Ştiu doctore... Merci.... Reţeta...
Da, vine iarăşi primăvara...
Cu complicaţii... alfa, beta...
Îmi pare bine!... Bună seara!
(reluare din 27.03.1985)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu