Eu trăiesc cum pot, printre străini,
Chiar de umbra mea îmi e ruşine
Şi îmi cresc în suflet mărăcini.
Faptele trecute-mi sunt povară,
Tu, minciunii, ode îi închini,
Eu mă simt o vorbă de ocară
Şi aştept coroana mea de spini.
Tu priveşti mereu spre înainte,
Eu nu văd nimic, n-am nici vecini,
Viaţa-mi trece doar printre cuvinte,
Sufletul îmi este plin de spini.
Vremea însă-i tot mai schimbătoare,
Tu te faci că nu-i nimic schimbat,
Eu văd totuşi razele de soare
Ca şi cum nimic nu s-a-ntâmplat.
Şi-n curând veni-va ziua-n care
Drumul meu nu va mai fi cărare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu