Lumea are gândul clandestin,
Mai mereu se-aude glasul sorţii,
Şi doar veşti absurde ne tot vin.
Călătoare-n margine de gânduri,
Pradă întâmplării mai mereu,
Dimineaţa plânge printre rânduri,
Noaptea o apasă tot mai greu.
Apăsat de şoapte fără glas,
Gândul e mereu hotărâtor,
Rătăcind al zilei silnic pas,
Pasul se vrea aripă în zbor.
Elocvent ca hohot interzis,
Drumul se închide-n miez de zi,
Ispitite, clipele de vis,
Greu se lasă-n lume-a se ivi.
Până unde oare? Până când
Idioţii vor mai mult noroc?
Totuşi, focul arde fumegând
Când aproape toţi se ard în foc?
Întrebări se pun şi s-au mai pus,
Multe din răspunsuri s-au tot dat,
Presimţind al lumii vechi apus,
Adevărul pare demodat.
Eu nu cred... Dar am să cred mereu...
Că avem un singur Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu