ce-şi simte viaţa pusă la-ncercare,
ştiindu-se cobai al tuturor,
chiar hoţilor ce ies la drumul mare?
Un biet obiect ce-şi spune nesupus,
ce-şi spune că le poate mai pe toate...
Dar oare spune tot ce e de spus?
Dar ştie când îşi pune beţe-n roate.
Ce sunt eu azi? Un biet însingurat
ce-şi lasă viaţa dusă la-ntâmplare,
ştiind că încă nu s-a întâmplat
pasul pe prag, un pas final şi mare?
Un om văzut aşa cum e văzut,
ce-n trecerea ce-i oarecum firească,
există doar pentru c-a fost născut
cu drept restrâns ca viaţa să-şi trăiască?
Ce eşti tu azi? Un maxim, un suprem
ce-n fapte nu-i posibil să greşească
şi toate-i stau, de-a pururi, la cherem,
iar, dacă vrea, orice să se-mplinească?
Un tot ce are drepturi şi, firesc,
de viaţa altor oameni nu îi pasă,
chiar dacă mor ori dacă-nnebunesc,
chiar dacă n-au nimic, nicicând, pe masă?
Ce-nseamna noi? Un vechi, absurd, concept
ce azi e pus, voit, la îndoială
de cei ce tot vorbesc că drumul drept
e cel făcut sub semn de socoteală?
Când unu e văzut mai mult de doi
şi vorbe i se spun cu iz de slavă,
de ce să ştim că mai putem fi noi
cei ce nu pot ajunge o epavă?
Ce-i omul azi? Mai are ceva sfânt?
Mai este ceva altfel pe Pământ?
Un om de ce să moară şi-ar dori
Când singur pe Pământ se poate şti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu