Se-ndepărtează noaptea, izgonită
De faptele ce-şi caută trăiri,
Din viaţa ce-i mereu mai înjosită
Şi risipită printre amintiri.
Se moare greu, se moare-n suferinţă,
Văzută-i boala ca ceva normal,
Minciuna se învaţă, e o ştiinţă,
Iubirea un cuvânt cu sens banal.
Văzut fiind ca o maşinărie
Ce are normative de consum,
Doar cel ce are-n spate-o garanţie
Poate spera că nu-i oprit din drum.
Iubirea-n forme tot mai pervertite,
Ca marfă, are preţ negociat,
Se vinde-n ambalaje poleite,
Cu trup cu tot, şi el preambalat.
Nici celor ce-au copii nu le mai pasă
Că de fac rău, copii lor plătesc,
Că lacrima şi semn şi urmă lasă
Când ştearsă nu-i de cei ce o pornesc.
Cât de curând, sătulă de minciună,
Lumina zilei ne va părasi,
Lumina, azi, nicicum nu ne e bună,
Ne dă de gol şi nu putem minţi.
Şi vieţuim o viaţă ipocrită
Trăirile în noi stau clandestin,
În Ceruri viaţa-i bine rostuită
Dar ne-o stricăm, puţin câte puţin.
Nici timpul nu aşteaptă, se scurtează,
Nu-i mai convine a mai sta pe loc,
Ştie prea bine cum şi ce urmează,
Nu se mai vrea motiv de nenoroc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu