Absent nemotivat

Noaptea se trece ca un râu de smoală,
Luna-i ascunsă, parcă dinadins,
Nu simt nimic, simt numai perna goală,
Rătăcitor mă simt, ca un învins.

Mă simt, cu totul, scufundat în beznă,
Mă-mpiedic uneori de câte-un gând,
Un demon mi se-agaţă de o gleznă,
Iar îngerii stau pe la geam plângând.

Câte o rază vine de departe
Şi pe pereţi, jucând intermitent,
Noaptea mi-o rupe-n două şi desparte
Gândul de vis, trecutul de prezent.

Caut de toate, printr-o amintire,
Găsesc frânturi de gând înălţător,
Şi drumu-mi ocolit printr-o pornire
Ce m-a făcut mereu căutător.

Nu am fugit de fapte niciodată,
Doar uneori am mai întârziat,
Sunt vinovat, nu viaţa-i vinovată,
Că azi îmi sunt absent nemotivat.

Sunt uneori, cuprins de îndoială,
Sunt amalgam bizar de contradicţii,
Că, reluând, haotic, o greşeală,
Sunt la cheremul multor interdicţii.

Şi noapea-i neagră, chiar şi luna-i nouă,
Perna e udă... Cred c-afară plouă...