Hai lângă mine, la apus de soare,
Să vezi cum trupul gol ţi-l pot descrie...
Un munte, dealuri, ţărm senin de mare...
Pădurea ce în umbra ei mă-mbie...
Să te aşez, prin tot ce eşti, pe-o hartă,
Ca să-nţelegi cât te cunosc de bine...
Sub mâna mea, dumnezeiasca artă,
O simt, simţind ce e ascuns în tine.
Ţi-s coapsele, ca două continente,
Care, vibrând, mă pun la încercare
Când dus de valuri aprige ori lente,
Trec înspre port, sedus de-a lui chemare.
Să ancorez, vibrând în aşteptarea
Simţirii umbrei muntelui de vise,
Cel ce pecetluieşte-mpreunarea
Şi stăvileşte gânduri indecise.
Şi haide, hai, în vis să ne ascundem
Ca să uităm de vremea care vine,
Îmbrăţişaţi să ne întrepătrundem,
Ca să devin, nemuritor, în tine.
Lăsându-ne, pe noi, cu totul nouă,
Seduşi de drumul spre eternitate,
Să fim ca în poveste şi, când plouă,
Speranţelor să dăm întâietate.
Şi tot aşa, în nopţi de veri aride,
Să ne grăbim un mers spre mai departe,
Ne vom renaște-n zori din crisalide
Ca fluturii ce nu-şi au gând spre moarte.
Cutremurându-ţi trupul de plăcere
Vieţii să-i dăm, din nou, vechea-i măsură...
Că doar o vorbă sau o mângâiere,
E drumul înspre dragoste din ură...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu