Câteodată spun: "A fost să fie",
O vorbă ce mă-ntreb de are rost,
Acum când ştiu că, tot ceea ce-a fost,
Îşi are sens doar ca filozofie.
Şi astfel am cuvinte explicite,
Pe care uneori le şi repet,
Pentru-ntămplări şi fapte implicite
Ce par a fi umbrite de regret.
Ca alfa si omega, eu cu tine,
Bizarerii în sens complementar,
Ne punem întrebări dacă e bine
Că dăm iubirii rol de minutar.
Un şir de veacuri... o eternitate
Nu ne ajung la câte-avem de spus,
Firească ni-i normala simplitate,
Că ne iubim și asta-i mai presus...
Opinii noi ascult, dar nu contează,
Trăirile nu-s un concept abstract,
Noaptea de zi nu se delimiteaza,
Iar dragostea e-o stare, nu un act.
În mine eşti un vers de poezie
Și-ţi pui emblema-n orișice poem,
Eu azi trăiesc nu prin filozofie,
Ci reînvăţ trăirea în tandem.
Dar tot îmi spun că tot ce-a fost odată
“A fost să fie” şi aşa a fost,
Un fel de întâmplare cam ciudată
Care ştia că are totuşi rost...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu