Prin părul tău o rază rătăcea,
Şi-n ochi ţi-avei o lacrimă curată,
Ce-n noapte cu o stea se confunda.
Sub talpa ta se mistuia o cale
Ce nu ştiam că drum ni se vroia,
Doar te priveam mergând parcă agale
Cu teamă de eternul "va urma".
Am vrut să ştim cum trece înserarea
Dacă-o-trăim nepăsători de ea,
Dacă lăsăm deoparte depărtarea
Şi vrem tăcuţi a ne împreuna.
Doar ochii tăi, nevinovaţi, prin noapte
Mi-au spus că e firesc a se-ntâmpla
Minunea ce-ai rostit-o printre şoapte,
Şi ne-ai făcut pe noi părtaşi la ea.
În zori de zi, plecai fără te teamă,
Ca să te-ntorci când iar se va-nsera,
Ştiind speranţa mea care te cheamă,
Într-un perpetuu, nobil, "va urma"!
Şi-a fost din nou o seară, altă seară,
Venirea ta mereu o-nsenina,
Nici luna nu voia să mai rasară
Decât când tu te oglindeai în ea.
Zorii de zi veneau în grabă mare,
Uitai să-mi spui că nu mai vrei pleca,
Privindu-te, n-aveam nici o-ntrebare,
Vedeam dorinţa în privirea ta.
Te întâlnisem cândva, într-o noapte,
Când luna alte drumuri mi-arăta,
Mi-am amintit când, iarăşi, printre şoapte
Mi-ai spus că multe, tot mai multe vor urma…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu