Sărbătoare de-mprumut

Nimic nu este pur întâmplător,
Spun cei ce ştiu trăi o întâmplare
Şi zi de zi îşi fac o sărbătoare
Trăind firesc ce dat le este lor.

Mulţi însă uită ceea ce-i normal
Sărbătorind doar legi şi doar decrete,
Dorindu-şi fapte, nu trăiri, concrete
Gesticulându-şi fuga-n ireal.

Acum e straniu… Rar, atât de rar,
Se spun cuvinte înduioșătoare,
În ziua decretată sărbătoare
A celor ce iubesc fără habar.

Şi-mi e mirare că-n această zi
Un fel de fericire eclipsează
Trădarea celor mulţi, ce doar mimează,
Crezând că pot, într-adevăr, iubi.

Perechile-ncurcându-se, şarmant,
De parcă sunt ieşiţi de la-nchisoare,
Privirile dorinţelor ştrengare
Arată că atât e relevant.

De câţiva ani, fireşte, an de an,
Nevasta redevine şi iubită,
Şi-n fel şi chip, de soţ, e răsplătită,
Cu-n ritual transcris după un plan.

Sau el şi ea, doi snobi împătimiţi,
Încolăciţi prin hrube sau taverne,
Îşi şuşotesc poveşti cu baliverne,
Crezându-se de-a dreptul fericiţi.

Nu le mai pasă dacă doar o zi,
Vor fi dorind să creadă în iubire,
Sau chiar se ştiu, deja, în amintire,
Aşa cum definesc pe a iubi.

Mulţi se întreabă: Câte-n locul ei,
Au fost, minciunii lui, ascultătoare,
Şi câţi ca el, în zi de sărbătoare,
Erau cuceritorii de femei?

Minciuni cu rost, dar multe fără rost
S-au inventat pentru o zi anume,
Când şi divorţul e un dar de nume,
Trecut în contul dragostei ce-a fost.

De câtva timp, ne punem la mezat
Trăiri sortite-a fi-mbucurătoare
Celor ce ştiu că-n somn nu se prea moare,
Când viaţa li-i trăire chiar şi-n pat.

Trăim în sărbători de împrumut,
O cheltuială mare mare ni-i ştiinţa
De-a-nlocui cu nechezol credinţa,
Uitându-ne cu silă spre trecut.

Doamne, te-ntreb, tu cum mai socoteşti
Când vezi cum este-n lume, astăzi, viaţa,
Şi toţi au învăţat să facă piaţa
Plătind dezmăţul firii omeneşti?

Şi cum se poate drum, să-şi aibă, drept,
Când dragostea e tot un fel de rană,
Cea care, prin condiţia umană,
E-acum ajunsă doar un vag concept.