Privesc, femeie, trupul tău de foc,
Ca să-nţeleg al nemuririi joc,
Te tot admir, mereu așteptător
Şi doritor... deloc întâmplător.
Mă văd mereu un simplu chipul de lut,
Acelaşi, de când lumea a-nceput,
În palma aspră rostul mi-l ştiu scris,
Dar fără tine totu-i compromis.
Te văd cu ochii şi te simt prin gând
Spre multe orizonturi căutând,
Esenţial e tot ceea ce faci,
Şi chiar când taci... te tot admir, şi-mi placi.
Mă ştiu la fel, cu chipul ars de vânt,
Mereu privind al umbrelor avânt,
Accentu-l pun prin punctul de final,
Dar, fără tine, nu-i nimic real.
Şi-n trupul tău simt foc mereu aprins,
Un univers, altfel de necuprins...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu