lipsită de speranţă,
Iar drumurile scurte
au orizontul mic,
Cuvintele-s stinghere
şi nu prea spun nimic
Tot căutând să pună
principii în balanţă.
Pierdut în mediocru,
consensul e banal,
Golit de adevăruri,
e prea neomenesc,
Şi-n locu-i, compromisul,
a devenit firesc,
Încorsetând voinţa
în gest comercial.
O fibro-mialgie,
de-a dreptul generală,
Dă certitudini false
nevolnicului gând,
Când omul se trezeşte
în visul lui plângând,
Tot căutând să afle
de ce-i e viaţa goală.
Azi suntem doar o umbră
ce nu-şi găsește locul
Mereu în căutare
de forme fără rost
Numind docilitatea
un mod de-a nu fi prost,
Şi-a nu fugi de bine,
şi-a nu goni norocul...
De n-ar fi deznădejdea,
s-ar mai găsi o cale
De-a pune adevărul
în cadrul de prim-plan,
Dar zbaterea e multă
şi-adeseori în van
Voindu-se tratată,
ca boală, prin spitale...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu