Privesc pe geam şi gândul mi-e la multe,
La lumea cu prea grelele-i poveşti...
La vremea întâmplărilor oculte
Când, fără griji, ştiam pe unde eşti.
Mi-aduc uşor aminte sânul tare,
Piciorul ce-l lăsai descoperit,
Îţi bat la geam cu gândul şi mă doare,
Simt gândul că-i degeaba irosit.
Când mă trezesc şi nu te am aproape
Mult doritor să îţi cuprind mijlocul,
În praf, aş vrea, destinul să mă-ngroape
Ca să îmi pierd, cu totul, nenorocul.
Scriind, privesc în taină călimara,
Sperând că pe acolo te-ai ascuns,
Întârziind, cu vrerea-ţi, primăvara,
Ştiind că ei îi cer mereu răspuns.
Şi-mi vin idei ca să-mi păstrez speranţa
Rememorând cam tot ce ţi-ai promis,
În încercarea-mi de-a găsi nuanţa
Care transformă viaţa-n paradis.
Timp nu mai am s-aştept un veac să treacă,
Mergând pe-al vieţii drum în contrasens,
Nici de-a mai lua simţirile drept joacă,
Ducându-le spre pragul de non-sens.
Consum mult timp din vremea viitoare,
Contrapunâdu-i vremea care-a fost,
Avându-mi crez că starea-i trecătoare,
Ca să-mi rămână timp de vis şi rost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu