Ferma contrafacere

Eu cred că-s toate-n grevă generală,
Și știrile-s în grevă, nu dau vești
Despre cum sunt, într-o bizară boală
Celulele ființei omenești.

Planeta e-n trăiri deja pustie,
La ea privește Cerul ca-n oglinzi,
Iar cearta și o cruntă amnezie
Arată cât de mulți sunt suferinzi.

Ideologi ce n-au deloc cultură
Clădesc cultura fără de idei,
De-ajunsă-i viața o caricatură
Ce-și are-n scop halucinant temei.

Timpul trecând nimic nu mai măsoară,
Că trece repezit de-al urii gând,
Dezastrul fără milă se coboară
În lung și-n lat, prin lume, colindând.

Au înghețat, pe nesimțite, toate,
Și gloanțele au ruginit pe țevi...
Înghețul la vedere, tragic, scoate
Faptul că-n școli sunt, foarte rar, elevi.

E-așa bizar... civilizații multe
Ce s-au lăsat știute din povești
Fugind din calea gloatelor inculte
Se vor pierdute minții omenești.

Pământul ce-i furat, absurd, într-una
Ajuns-a să se vrea, concret, bastard,
Fiind convins să semene cu luna
Uitând că viața-l are ca stindard.

Un cancer prevestit de la geneză
Ce năpădește-n tot ce e mai bun
Pune deja speranța-n paranteză
Furându-i și momentul oportun.

Cei ce-și găsesc strămoșii în maimuță,
Regrete n-au când, cu un gând distrug,
A lumii oiște, și numesc căruță,
Pofta ce-o au de-a ne vedea pe rug.

Pe malul zilei dănțuiesc morminte
Ce nu mai au în ele os de om,
C-au fost prădate și-arătate sfinte
Ce înseși conturează un sindrom.

Iar soarele în miezul zilei cade
Tot căutând, nelenevind, un ins
Ce-n deznădejde nu se vrea decade
Când focul împrejuru-i s-a aprins.

Suntem acum mai toți un "pierde vară",
Lăsăm, tot ce-i trudit, să piară-n vânt,
Lăsăm, orice-am gândit, în van să piară,
De parcă suntem veșnici pe Pământ.

Tot ce a fost, revine, prin teroare,
Reacceptăm puzderii de-amăgiri,
Trăim sub permanenta remușcare
Că toate sunt cu strâmbe rostuiri.

Pramatii ce conduc de multă vreme
Trimit, ușor conștiințe-n pușcării,
Prin probe care nu-s decât dileme,
Contrafăcute fade sforării.

E timpul azi de a opri să meargă
De a distruge tot ce folosesc,
Bombardier, mitralieră, targă,
Ori instituții cu motiv lumesc.

Destul cu toate, altfel se ajunge
În colapsul ce-l vor numi final
Groparii ce-ncerca-vor să alunge
Fantomele acestui trai banal.

Planeta e bolnavă de rugină,
Organicul e casă pentru viermi,
Furtuna trestii tot mai multe-nclină
Și-i bucură pe-analfabeții fermi.

Iar noi suntem, ca fire, în nefire,
Experimente multe-am îndurat,
Pierdută-i omeneasca strălucire
Scoasă de mult, cu trupul, la mezat.

Am emigrat spre gândurile fade
Seduși de elundante fantezii,
Iar azi, când postamentul lor decade,
Găsim de toate, nu și oameni vii.

Să ne sculăm din moartea aparentă,
În care am căzut sinucigași,
De nu ne vrem un număr, ori amprentă,
De vrem măcar să mai avem urmași.

Și să ne-ntoarcem din mormânt de piatră,
Sau din delirul unui crunt coșmar,
Ca și soldații ce, lăsați la vatră,
Nu își mai vor o moarte în zadar.

Uitând de drumuri false, de minciună,
Și de trădarea cozii de topor,
Să ducem lupta vieții împreună
Să fim un neam, o țară, un popor...