Puțini sunt azi cei ce mai știu de mine
Tot mai puțini ce spun că mă cunosc,
Și mulți sunt cei ce cred că îmi e bine,
Dar nu sunt drept, nu vreau să recunosc...
E drept, o spun și eu, chiar am o vină,
Lăsându-i să devină vinovați
De mult prea multa lipsă de lumină
În care stau, de adevăr uitați.
De-atâția ani, de mult prea multă vreme
Zi după zi, prin soartă merg pe jos,
Uitând să văd că mâine-i cu probleme
Și nici o faptă nu e de prisos.
Prieten nu-s cu lauda deșartă,
Și nici măcar cu vorba spusă-n plus
De cei căutători de-o altă ceartă
Ca să se-arate ei privind de sus.
Drumul mi-l merg oriunde el mă duce,
Chiar dacă orizontu-i necuprins
E totdeauna prag şi o răscruce
Deasupra unui rug mereu aprins.
Făcând ocoluri aș tot da de veste
Și n-aș mai da motive de-ntrebări
Celor ce fac din viața mea poveste,
Văzându-mă mergând pe trei cărări.
Găsindu-și ei trăirea pe oriunde,
Îmi pun în seamă fapte fel de fel,
Sperând că pot de ei a se ascunde
Când mă citează ca și rău model.
Azi însă fac schimbări imperative,
Dezamăgesc și chiar mă dau de gol,
Nu-s fabricant de gânduri și motive,
Ca să îmi țin și viața sub control.
Trăiesc cu bucurie orice clipă,
Și-o las să-și aibă rostul ei deplin,
Îmi interzic ideea de risipă
Încrezător în soartă și destin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu