cheamă-mă să vin la tine
Pe la miezul nopţii, poate,
când nimic nu te reține,
Să plutim spre orizonturi,
cu al gândurilor zbor,
Ca să facem din trecuturi
drum spre timpul viitor.
Adevărul lumii iarăși
pune un accent ciudat
Pe altă realitate,
ce nici nu s-a întâmplat,
Vin de-aceea-n vis la tine,
când tu nu ai cum să știi
Ca să-mi fii așa cum gându-ți
știe că ai să-mi tot fii.
Ploi de stele-mi dau o cale
ce ajunge-n prag la tine,
Şoapta mea-i tot zbuciumată
de un gând ce-ţi aparţine
Viscolul dacă se simte,
e un foşnet boreal,
Adevărul regăsește-l
ca să-ți fiu concret, real...
Mai aproape de-ntrebare,
gândul caută răspuns,
Adevărul poate doare
când de vis este pătruns,
Pe deasupra de consoane,
litera e un cuvânt,
Ca furtuna ce pornește
dintr-o aripă de vânt...
Eşti prea singură, iubito?
Nu ești... Noaptea sunt cu tine,
Pe la miezul nopţii-n taină
te privesc când somnu-ţi vine,
Cerul, iată, ne deschide
drum spre timpul viitor,
Dat ne e un drum de fapte...
Nu-i nimic întâmplător!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu