Se simte din plin,
Nu mai e nimic acum ascuns,
Tot cei mai nervoși,
Sunt cei mai fricoși,
Nu le e nimic îndeajuns.
Toate-s fără chip,
Urmă pe nisip,
Orice adevăr e preschimbat.
Și orice cuvânt
Pare vorbă-n vânt,
Ori de mari orgolii măcinat.
N-am nici un motiv,
Sunt imperativ,
Nu pot accepta să fiu mințit,
Tot ce las ca semn
E un clar îndemn,
Azi, când doar absurdul ni-i sortit.
Ca oameni mărunți,
Să plecăm în munți
Unde se văd stelele când ard,
Fără de opriri,
Ori de năluciri,
Să ne fim dorință și stindard.
Să ne fim mereu
Etic panaceu,
Fiindu-i nopții mărturisitori.
Tu, fără păcat,
Eu, controversat,
Să uităm de-ai vieții prădători.
Să stăm amândoi,
De tipare goi,
Acceptând că toate au un rost,
Șă ne fim fideli,
Chiar și ca rebeli,
Ce își au doar cerul adăpost.
Dincolo de nori
S-alungăm erori,
Să ne știm cu sufletu-mpăcat,
Să ne știm iertați,
Să ne știm curați,
Liberi în trăiri fără păcat.
Cândva, de va fi,
Și vom reveni
Să ne arătăm biruitori,
Cei plecați în munți
Ca oameni mărunți
Ajunși totuși mari, nemuritori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu