Scriu poezii...

Scriu poezii când noaptea este tristă,
Şi chiar pereţii-i văd şi trişti, şi goi,
Iar poezia-mi este o batistă
Să şterg o lacrimă... mi-e dor de noi!

Scriu poezii să evadez din mine
Să caut vremuri ce se pierd prin timp,
Când prea acut îmi este dor de tine
Şi depărtarea parcă-i anotimp!

Scriu poezii pe lacrima de rouă
Când ştiu de noapte doar în zori de zi,
Şi-nvăţ a fi cel împărţit în două
De chiar dorinţa mea de a muri.

Scriu poezii când sufletul îmi plânge
Şi gândul nu mai vrea să stea pe loc,
Şi scriu cu lacrimi diluate-n sânge,
Aşa cum vin cuvintele, ad-hoc.

Scriu poezii când multele-mi dorinţe
Le văd mai mult ca pe un gând ucis,
Prinzând a se deda la suferinţe,
Şi-a căuta mereu un drum închis.

Scriu poezii şi scrisu-nsângerează
Extremele ce vin cu mari idei
Că, nimeni, adevări nu păstrează,
Considerate-a fi fără temei.

Scriu poezii când viața îmi arată
Că nu sunt totdeauna realist
Că mintea mi-este-n gânduri îngropată
Uitând, de fapt, că eu, gândind, exist.

Scriu poezii... atât e tot ce-aş spune
De-aş fi luat, de oameni, la-ntrebări,
Oricât de multe ei ar presupune
Şi cât de multe ar avea urmări.