Ai dispărut şi lumea-mi este goală,
E cerul meu de-a dreptu-ntunecat,
Atâtea gânduri vin şi dau năvală,
Simt viaţa că mi-e scoasă la mezat...
O fugă niciodată nu-i o luptă,
Nici chiar când lupta e fără motiv,
Ea e doar coborârea prea abruptă
Pe panta unui trai figurativ.
Sufletul cioburi ascuţite ninge,
Iar soarele coboară-n asfinţit,
Speranţa e un foc ce brusc se stinge,
Iar tu doar o femeie ce-a minţit.
Vorbeai de zbor, de vise-mplinitoare...
De-un tren în care totu-nseamnă doi...
Dar cum nimic nu este nou sub soare
Iubirea ta e-o armă... şi război.
Ai dispărut printre idei meschine
Şi te-ai ascuns sub fald de depărtări
Spunând ceva... că te ascunzi de mine,
Dar şi de rostul altor întâmplări.
Refrenul e o placă zgârâiată
Prin desfrânarea unui gând obscur
Ce ţi-a venit când te-ai lăsat purtată
Spre ceea ce tu vezi fără cusur.
Te-ai vrut având destin la repezeală,
Chiar te credeai dulceaţă de pelin...
Plecarea ta e semnul de-nvoială
Cu rolul unui simplu manechin.
Ai dispărut... Ai drum doar înainte,
Cândva regretul îţi va fi un adăpost
Ca să te-ntrebi, cu lipsă de cuvinte,
De ce-ai văzut plecarea ca şi rost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu