Ţi-i iarăşi viața-n cumpeni şi răscruci,
Nori de furtună, cruntă, se adună,
Nici nu mai ştii pe unde s-o apuci
Să dai de-o zi cu semn de vreme bună.
Iluziei de-o clipă te-ai predat,
Uitând să te fereşti de nori cu ceaţă,
Şi ai ajuns, orice ai fi sperat
Să vezi lumina doar prin copci de gheaţă.
Urcarea ţi-ai voit-o ca avânt
Spre trecerea de praguri neştiute,
Crezând, necugetat, de vorbe-n vânt
Împleticite, vrute şi nevrute.
Azi nu mai ai o cale spre-napoi,
Şi nu mai ai nici drum spre înainte,
Că noutatea clipei de apoi
Nu îţi mai poate fi concretă-n minte.
Printre regrete gându-ţi stă ascuns,
Împovărat de sensuri revanşarde,
Neacceptâd că-i este de ajuns
Scânteia ce trăiri uitate arde.
E imposibil gândul iertător
A ceea ce-ţi e clar că nu se iartă,
A ceea ce e prea revoltător,
Deschizător mereu de altă ceartă.
Nici o idee nu-şi mai are rost,
Nici nu încap cu totul în cuvinte,
Ceea ce-a fost rămâne doar c-a fost,
Doar prin schimbări poţi merge înainte.
Te tot întrebi dacă există leac
Acestei stări de pierdere de vreme,
Dorindu-ţi mult să nu mai faci pe plac
Iluziei că nu mai sunt probleme.
Ţi-am spus de mult, e iarăşi relevant
Motivul de-a trăi, din nou, o noapte,
Prin care vei trimite în neant
Gânduri rebele, nevoite fapte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu