Într-o vară, într-un miez de noapte,
Pe hotarul drumului nemers,
Ne-am lăsat, trăind idei și fapte,
A ne fi, noi doi, un univers.
Ne vrusesem drum cu scop anume,
Definindu-i sens și țel promis,
Ca uitând de viață și de lume
Să ne-avem motiv de rost și vis.
Învățând că timpul ne-aparține
N-am mai vrut să ni-l vedem trecut,
Hotărât păstrându-mă în tine
Ca și cum doar asta ai mai vrut.
Erai goală, fără de veștminte,
Tremurând de teamă și de dor...
Te priveam, nu mai avem cuvinte,
Trupu-ți îmi era ispitititor.
Nu mai existau deloc hotare,
Ne eram, îmbrățișați, uniți,
Adevăr de clară întâmplare
Prin redefinire regăsiți.
Dincolo de lacrimi și de vise,
De trecut lipsit de împliniri,
Timpul, cu reperele-i concise,
Ne-a fixat motive de-amintiri.
Timp furat ne-aveam spre drămuire,
Definit de-al viselor complot,
Prin complementara reunire
Spre a fi, de-a pururea, un tot.
Vom fi iar ai nopților de vară,
Îmi ești dar, cum dar atunci ți-am fost,
Ca să-ți scapi trecutul de povară
Și să-ți faci, în viitor, un rost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu