duminică, 19 martie 2006

Rugăminte

Să mă ierţi şi să mă uiţi în toate
Eu sînt doar nemuritor de rând,
Am vrut doar să vezi că se mai poate
Să te reclădeşti din scrum de gând.

Dintr-un vis stârnit de remuşcare
Te-ai robit în noapte şi în seri
Şi plecând în tainica-mi chemare
Vei trăi strivită de plăceri.

Să mă uiţi ca să mă ai cu viaţa
Eu sunt doar o umbră în uitări,
Şi să plîngi în şoaptă dimineaţa
Ce-am strivit-o-n albe aşteptări.

Dintr-o vorbă scrisă în păcate
Te-am dorit în clipa de hotar,
Să mă ierţi şi să mă uiţi în toate
Ca pe-o filă dintr-un calendar.

Şi precum se strâng în noapte toate
Să renaşti din viaţă şi din şoapte
Şi priveşte-n taină şi socoate
Clipa înrobită ca o noapte.

joi, 16 martie 2006

Întoarcere spre Atlantida

Iubito, azi mă-ntorc în Atlantida,
Mă cheamă amintiri de timp strivit,
Aştept o zi care-mi va da obida
De-a izbândi în val neisprăvit.

Va fi să plec la ceas apus de seară
Şi să colind prin furcile de cer,
Să-nalţ pe stăvilarele de ceară
Un mal al rostului mereu stingher.

Voi fi când zori de zi, când miezul nopţii,
Voi cauta priviri de pe pământ,
Strivit între destin şi jocul sorţii
Te voi veghea şi-n ultimul cuvânt.

Iubito, astăzi plec spre Atlantida
Spre a-nţelege timpul ce-a trecut
Şi să culeg din vie agurida
Şi să mă-mbăt ca un necunoscut.

Voi fi pe rând şi foc, şi apa mării
Iubit de plus şi minus infinit,
Şi-n sânge voi purta amarul sării,
Uscat de soarele la asfinţit.

Doar nori de ploaie mă vor face bine,
Udându-mi buzele uscate-n vânt,
Şi-am să mă-ntorc într-un târziu la tine,
Să te veghez şi-n ultimul cuvânt.

Iubita mea, pleca-voi astă seară,
Purtat de-un val mereu înălţător,
Că nu mai ştiu de ziua n-o să-mi ceară
Să mă robesc în gândul călător.

Voi adormi pe val în Carul Mare,
Cât soarele va străluci-n amiezi,
Şi cu un gând al lacrimii amare,
Mă voi da ţie să mă şi păstrezi.

Şi va fi bine pentru toţi deodată,
Înlănţuiţi pe-un prag de legământ,
Şi voi veni pe marea zbuciumată
Să te păstrez ca pe al meu cuvânt.

marți, 7 martie 2006

Gând de uitare

Mă mai robesc istorii sa mă cearnă,
Accente pun numai pe ce va fi,
Rătăcitor cobor din a mea rază
Inevitabil îmi eşti zori de zi.

Apoi, de-mi vând trecutul la tarabă
Mă-ntrec cu primăvara în trăiri,
Iar şoaptele mă pun din nou la treabă,
Hotărnicind statornice iubiri.

Ascuns fiind de tot ce mă mai ţine
Lovesc mereu în toate ce se duc.
Şi cum doar şoapta sigur mi-aparţine
N-am cum să uit cu totul de trecut.

joi, 2 martie 2006

Şi de-ar fi…

Şi de-ar fi să am întregul,
Eu mă mulţumesc cu partea
Deşi unii îmi spun blegul,
Hotărîndu-mi soartă, moartea.

Şi de-ar fi să înving timpul,
Eu mă mulţumesc cu visul,
Şi în vînt vîntur nisipul,
Oglindind în ochi abisul.

Şi de-ar fi să rîd într-una,
Eu mă mulţumesc cu plînsul,
Şi din cer îmi plînge luna,
Rămînînd în chinga-i strînsul.

Şi de-ar fi să spun pe toate,
Eu mă mulţumesc cu şoapta,
Să învăţ să pot socoate
Cînd fac stînga ori fac dreapta.

Şi de-ar fi să am lumina,
Eu mă mulţumesc cu pala,
Şi asupra mea iau vina,
Să-mi port arzător migala.

Şi de-ar fi să am uitarea,
Eu mă mulţumesc cu restul,
Şi poprindu-mi depărtarea,
Mai încurc Nordul şi Estul.

Şi de-ar fi să am pe toate,
Eu mă mulţumesc cu soarta,
Dar trăind în libertate,
Eu închid şi deschid poarta.

marți, 28 februarie 2006

Cântec pentru tine

Ziua te privesc, ca pe-o lumină,
Noaptea îmi eşti gândul ispitit,
Iar privirea-mi e, tăcut, străină
Ca un minutar de ceas strivit.

Clipei te robesc, ca pe o floare,
Infinitul tu îmi eşti în pas,
Doar privirea cerului mă doare
Ca o întâmplare fără glas.

Şoapta ţi-o strivesc spre nemurire,
Vorba ta e piatră de hotar,
Ştiu că şi tăcerea-ţi e iubire
Măsluită de un gând hoinar.

Printr-un rând ce naşte gânduri
Îmi scriu soarta printre rânduri
Dar mereu eşti tu, scânteie
Şi te cânt iubind, femeie!

vineri, 27 ianuarie 2006

Gong

Şi bate ceasul, bate ora
Ce trece parcă dinadins,
Când văd în ochii tuturora
Cum focul vieţii-i rar aprins.
Cu lanţul strâng, în nesimţire,
Credinţa mea şi viaţa mea
Şi rătăcesc prin amintire
Vrând sau nevrând şi a uita.

În palmă-mi tot citeam menirea
De-a-mi fi secure şi călău,
Şi mă-ntrebam ce-i fericirea?...
Cât e de bine să fii rău?
Din izgonita întâmplare,
A degustării din amar,
Ştiam ce-nseamnă o trădare,
Şi cum e trecerea-n zadar.

Un înger, ca într-o minune,
Mi-a spus al Cerurilor crez,
Că pot orice, orice aş spune,
Dacă doar drumul mi-l urmez.
Purtam şi-n lacrimi clipe moarte,
Şi stins priveam cu ochii mei
Cum drumul merge departe
Prin adevăruri, nu idei.

În ape ascunzând destinul
Îmi hotăram un început,
Trecutului eram străinul
Ce-şi căuta al său trecut.
Redând temeiuri suferinţei
Băteam drum nou, plin de nevoi
Spre un altar al biruinţei,
Ivit în zorii unei zile noi.

Am căutat, însă doar viaţa
Era un ţel de neclintit,
Așa cum zorii, dimineaţa,
Spun nopţii că s-a şi sfârșit.
Altfel voisem eu să fie,
Însă altfelul n-avea cum
Să-şi aibă timp de veşnicie,
Şi timp de-al vieţii mele drum.

joi, 3 iulie 2003

Fata Morgana

E-atât de cald în luna lui Cuptor,
Iluziile au un glas de fată,
Doar nopţile-s deasupra tuturor
Şi viaţa e atât de zbuciumată.

E cald şi tot pămîntul parcă arde
Şi focul nu-şi găseşte mărginire,
Năvală dau simţirile bastarde
Dorindu-se motive de trăire.

E tot mai cald şi visele-s fierbinţi,
Şi gândul fierbinţelii face jocul,
Mirajele se-nstăpânesc, cuminţi,
Sfinţind şi bucuria şi norocul.

E cald şi chiar speranţa pare moartă,
Cu greu mai trece pragul înspre viaţă,
Nici depărtarea nu mai are soartă
Şi florile se ofilesc în ceaţă.

E-atît de cald în luna lui Cuptor...
Scriu un cuvânt şi se înmoaie pana,
Văd năvălind deasupra tuturor,
Şi-n viaţa mea, la fel, fata morgana.

joi, 8 mai 2003

Requiem pentru Grete

(Noaptea neagra, 05-06.05.03)

Te-am găsit – o buburuză mică
Strânsă într-un pumn căuş făcut,
Licărire de avânt şi frică,
Pas spre viitorul absolut.

Ţi-am dat nume şi visai cuminte
Cu un glas uşor şi cunoscut,
Şi priveai din urmă spre-nainte
Către adevărul absolut.

Te-ai făcut frumoasă în speranţă
Şi treceai în unduire lină
Ca o undă vagă de romanţă
Către altă zi, către lumină.

Dar, a fost să fie noaptea albă,
Te-ai strivit pentru a fi mereu...
Ai plecat după un fir de iarbă
Şi te-ai dus încet spre Dumnezeu.

Cine ştie-aşa a fost să fie,
Drumul tău spre timpul de apoi,
Noi te-am vrut mereu lumină vie,
Tu te-ai vrut un înger pentru noi.

Şi spun „eu” vorbind de-o dimineaţă
Ce n-aş vrea nicicând să se repete
Când trăiam din ultima speranţă
Doar s-o-ntoarce viaţa-n tine, Grete!

Nu a fost ce-am vrut şi tu te-ai dus,
Au rămas, plângând, trei oameni mari,
Ne rămâi o stea fără apus
Şi-aşteptăm în vis să ne apari.

Dar mereu vei fi ce-a fără frică,
Dormi în pace şi visează blând,
Chiar de-ai fost un suflet de pisică,
Ai rămas o lacrimă de gând.

joi, 6 martie 2003

Dacă n-ai mai fi cu mine

Dacă tu n-ai fi cu mine
să ne pierdem printre şoapte,
Aş pieri piedut în sine,
dus de valuri într-o noapte.
Şi m-aş da cu fiinţa goală
vieții fără de măsură
Ca să n-am nici o-ndoială
că speranța mi se fură.

Nici credinţa mea în faptă
n-ar mai fi cei dat să fie,
Vorba mi-ar muri în şoaptă,
răstignită de mândrie.
N-aş mai şti să dau valoare
timpului ce se tot trece,
Şi nici cerului culoare
ca să-l am mai cald, nu rece.

Mă preschimb, să fiu prin toate
îngerul ce-ţi stă de pază
Eu sunt cel ce nu am moarte
cât prin tine soarta-i trează.
Când se ninge bezna nopţii
aud vesele suspine,
Și un scârţâit al porţii
ca un semn de dor de tine.

Dacă n-ai mai fi cu mine,
zi de zi, noapte de noapte,
N-aş mai şti de-i rău sau bine
să spun vorbe, să fac fapte…
Tu, fiind, îmi am tăria
de-a muta din loc un munte
Ca să-ţi ai şi bucuria
marilor mici amănunte.

vineri, 14 februarie 2003

Nimbul de lumină

Ninge cu lacrimi de soare
Peste multele-amintiri,
E real şi mi se pare
Că mă pierd printre iubiri.
Iarna, noaptea, geruieşte
Şi dă beznelor lumină,
Şi, în taină, îmi vesteşte
Vremea care-i dat să vină.

Dacă văd că nu-i lumină,
Nu mă-ntreb de ce n-ar fi,
Nici n-aștept ca luna plină
Să preschimbe noaptea-n zi.
Frigul încă mă îngheaţă,
Vrând să-mi dea, totuși, putere
Să văd dincolo de ceaţă
Când speranţa asta-mi cere.

Chiar cu ultima suflare
Către Cer mi-aş face drum
Ca să cred că mi se pare
Că renasc din propriul scrum.
Ninge, ninge peste lume
Cu zăpezi ori flori de soare,
Rostu-și dă singur un nume
Ca să-și aibă sărbătoare.

marți, 14 noiembrie 2000

Cîntec scurt

Nu am crezut că nu mă pot abţine
De-a mai trăi iubire-adevărată,
Că sufletul, când cade-ntre ruine,
Doar ca ruină lumii se arată.

Dar ne-am găsit iată, înc-odată,
Simt o trăire ameninţătoare
Rupînd un zid, bucată cu bucată,
Spre neumbrirea razelor de soare.

Mă simt tot eu şi ştiu că e mai bine,
Şi-ţi scriu, cum nu credeam a-ţi scrie!
Te simt în mine şi mă simt în tine,
Trăind a vieţii noastre poezie!

Şi lumii, din ruine se arată
Un suflet care crede-n altădată!

vineri, 28 iulie 2000

Anti-actorie

Prin toate câte sunt şi ne apasă
Tu joci o comedie surdo-mută,
Dar azi, într-devăr, nu îmi mai pasă,
Timpul trecut mereu mi se impută.

Am fost şi eu, pesemne, spectatorul
Ce-n linii mari, tăcut, te şi dorea,
Însă, acum, eu sunt doar trecătorul
Ce nici nu mai priveşte joaca ta.

Jucai şi joci pe scenele urgiei
Alături de o umbră fără formă,
Căci aşteptând consemnele regiei
Nu-nţelegeai că plata-ţi e enormă.

Apoi, ca un firesc contradictoriu,
Plângeai pe roua nopţilor cu lună,
Căci, poate, din destin sau din orgoliu
Pluteai pe aripi negre de furtună.

Am fost şi eu pe scena ta, obscură,
Orbită de desfrâu ca de lumină,
Dar am simţit că totu-i o măsură
În care şi trecutu-i plin de vină.

Şi am jucat un rol...în drama tristă
Am fost înscris în rol ca titular,
Deşi ştiam că rolul nu există,
Nu m-am oprit, ştiind că e-n zadar.

Apoi a fost deodat’ “ultima scenă”
Veneam la tine cu-n buchet de flori.
Privindu-ţi sânii storşi, de magdalenă
Ce-şi caută, spre casă, drum, în zori.

A fost să joc o dramă exilată
Un timp ce azi îl simt fără temei.
De-acum, în viaţa mea însingurată,
N-am să mă joc, căci joc pe nervii mei.

Ţi-aş scrie şi o ultimă scrisoare
Deşi nici una nu am vrut să-ţi scriu,
În care ţi-aş jura că-i o eroare,
Că drumul înapoi eu nu îl ştiu.

Dar valul vieţii-i iarăşi plin de spume
Şi viaţa pot în cer s-o regăsesc,
Chiar dacă ştreangu-l simt că mă sugrumă
Nu mă mai tem... Nu joc! Nu mă prostesc!

M-am săturat să joc această piesă
Cu un fundal de urme pe zăpadă,
Şi-ţi dăruiesc, înlăcrimat, o lesă...
S-o porţi... E singura-ţi de preţ podoabă!

miercuri, 10 mai 2000

Mă-nchin

Mă-nchin în faţa ta pădure
Ca unui zeu ocrotitor,
În taină vîrfurilor sure,
Şi, întru totul, munţilor.

Mă-nchin în faţa veşniciei
Sub cer brăzdat de înfloriri
Plătind tribut prieteniei,
Esenţa veşnicei zidiri.

Mă-nchin la luna ce răsare
Mă-nchin la cerul înstelat
Care, ca focul smuls din soare,
Preface gînd înaripat.

Mă-nchin la fugere cînd norii
Mă lasă-n ape condamnat
Şi-n vis, cînd văd plecînd cocorii,
La toamna rodului bogat.

Mă-nchin la apa ce îngînă
Prin izvorîre un vechi cînt
Şi, ca-n poveşti cu blînda zînă,
Cascade freamătă-n pămînt.

Mă-nchin, la iarnă, în zăpadă,
Chiar şi-ntr-al viscolirii ger,
Cînd ochii caută, să vadă,
Drumul ce-mi duce paşii-n Cer.

Mă-nchin la frunza căzătoare,
Când vîntul o adie lin,
Şi-n nopţile de aşteptare,
La toate eu, mereu, mă-nchin.

miercuri, 1 martie 2000

Nemurire prin iubire

Simt că vin norii de ploaie
Dintr-o veche de amintire,
Dintr-o umbră de trăire
Încolţită de noroaie.

Mă mai simte cîte-odată
Răzvrătirea unei muze
În sărutul de pe buze,
Cu o vorbă blestemată.
Mă mai simte cîte-odată
Răzvrătirea unei muze
Dintr-o vorbă blestemată
În sărutul de pe buze.

Din îndemnul dimineţii
Gîndu-mi las liber să zboare
Spre o lacrimă de soare,
Cu dorinţa tinereţii.

Mă opresc cu pasu-n faţă
Să-ntorc capul şi spre mine...
Ce mă ţine şi abţine
De-mi e viaţa-mi ca o ceaţă?
Mă opresc cu pasu-n faţă
Să-ntorc capul şi spre mine
Dar e viaţa-mi ca o ceaţă
Ce mă ţine şi abţine.

Îmi e dorul vieţii mele
Drumul dinspre depărtare
Neştiind să am hotare
Nici chiar dincolo de stele.

Din atîta dor de faptă
Şi de timpuri nepereche,
Simt că o poruncă veche
Se grăbeşte, nu aşteaptă.
Din atîta dor de faptă
Simt că o poruncă veche
Se grăbeşte, nu aşteaptă,
Alte timpuri nepereche.

Într-a nopţilor umbrire
Mă închin tăcut la lună
Regăsind, chiar şi-n furtună,
Nemurirea prin iubire.