Oricât m-ai ignora, tu ştii prea bine
Că vreme nu m-ai este de pierdut
Şi, hazardându-te spre absolut,
Ai să-nţelegi de ce te-ntorci la mine.
Când faci abuz de vorbe-ntortocheate
Pui doar accent pe timpul tău trecut
Şi uiţi că sunt un om necunoscut
Ce ştie şi ce vrea şi ce se poate.
Tu, în întoarceri vrei să-ţi afli calea
Şi să repari castele de nisip,
Aşezi o umbră tristă pe-al tău chip
Când într-o parte-i dealu-n alta-i valea.
Şi mă ignori şi crezi că poţi fi totul
Sub zodia hotarelor de foc
Sau poate uiţi că ţin şi timpu-n loc
Când pun în joc şi soarta şi norocul.
În tot ce spun e semn că arde cerul
Şi curge-n picături ce ard mereu
Şi-acel final ce-l port în gând mereu
Va risipi, predestinat, misterul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu