Pe drumul meu, spre ziua de-mplinire,
gândesc cuvântul încă nerostit,
tărăgănând mereu, ca amintire,
obsesia hotarului sortit.
Iscată dintre valuri de furtună,
când timpul se scurgea în mod firesc,
ispita dintr-o lacrimă de lună
are acum un nume îngeresc.
Lăsând hotarul undeva departe,
Colind prin viaţă dinspre moarte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu