Arde mocnit un turn de catedrală
Şi-n jurul meu e apă şi e foc,
Aştept tăcut pedeapsa capitală
Şi-o zi a mea, uitată de noroc.
De-aseară ninge, alb e totu-n zare,
Doar lângă mine-i negru, peste tot,
Rămân în foc şi ies la drumul mare
Şi-aş plânge-n noapte, însă nu mai pot.
Ucis de valuri, rătăcind prin lume,
Cuprins de aşteptatul ultim pas,
Aştept să fiu, cu nume şi prenume,
O amintire ce mai pot s-o las.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu