Spre mirajul faptelor comune,
Regăseşti în şoapta zbuciumată
Adevărul ce voiam a-ţi spune.
Te-ai fi vrut, în viaţa ta, senină,
Şoaptă de izbândă şi-mplinire,
Însă noaptea care o să vină
O să-ţi spună: totu-i amăgire.
Mâine vei avea o altă cale
Ce ţi-ai spus-o într-un prag de seară,
Ai să dai, din nou, vorbelor tale
Cerul zilelor de primăvară.
Ai să vezi lumini ce te inundă,
Teama ai s-o laşi, pe veci, acasă,
Nimeni n-o să poată să ascundă
Ce-ţi spuneam: Tu ai să fii mireasă...
Toţi vor întreba să înţeleagă:
Ce va fi, ce-a fost şi ce ne leagă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu