În tristă-a timpului maşinărie,
Şi simt că aer nu mai am deloc
Şi-aştept pedeapsa... în contumacie.
M-au pedepsit şi clipele, în plâns,
La rătăciri în nopţi întunecate,
Doar stelele, în jurul meu, s-au strâns,
Să pot avea o nuntă-n şapte sate.
Călătorind, uitat şi neştiut,
Mi-aduc aminte că eu n-am nici casă,
Şi n-am de unde şti de n-am murit
Când îmi puneam şi sufletul pe masă.
Şi-n nunta, ce va fi-n curând să fie,
Inima mea va fi o torţă vie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu