Cam totul era simplu şi normal
Şi uneori răstălmăceam idei,
Visam abstract deşi plângeam real,
Te modelam pe umbre de femei.
Credeam în stele dar vedeam doar norii,
Mai rar, în ochii tăi ştiam privi,
De-atîtea ori zăream trecând cocorii,
Însă uitasem verbul „a trăi”.
Din împliniri făceam un caz concret,
Eşecul nu-l luam în serios,
Cuvântului dădeam doar sens complet
Fără să ştiu că poate fi pe dos.
Contrar a tot ce, poate, se-nţelege,
La miez de noapte pavăză mi-ai fost
Lăsându-mi libertatea de-a alege
Să mă întorc din drumuri fără rost.
Când cerul primăverii da în pârg
Am înţeles ce-nseamnă să nu fii,
Am înţeles că viaţa nu-i un târg
Din care poţi să pleci şi să revii.
Trăiesc acum de pe o zi pe alta,
Spun că trăiesc, deşi e clar că mint,
Însă tot cred că stânci de sparg, cu dalta,
Curând vom face nuntă de argint.
Vânat-am, nebuneşte, un miraj
Fără să ştiu că eu sunt cel vânat,
Acum, chiar şi aşa, am prins curaj
Să vreau să fiu un om adevărat.
Nu mă mai tem şi pot să dau de ştire
Că va fi soare, ploaia-i pe sfârşit,
Că ştiu acum un drum spre fericire
Şi-acesta-i drumul ce ne e sortit.
Aşa că te iubesc, fără tăgadă,
Aşa că te iubesc, fără-ntrebări,
Oraşul nu mai are nici o stradă,
Iar sufletu-mi e-o listă de-aşteptări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu