Şi timpul verii iar dă semn,
Mă simt un rug al netrăirii,
Strivit de-un jurământ nedemn.
Plătim mereu la vama vieţii
Şi tot mereu e de plătit,
Cei cunoscuţi sunt hrăpăreţii
Ce ne-au furat tot ce-am trăit.
Mereu, al clipelor hotar,
E limita spre infinit,
Când totul pare în zadar
Şi soarele de nori umbrit.
Plătim, naivi, la suprapreţ
Dorinţa numelui străin,
Dar dacă am scăpat de-ngheţ,
Priveşte-n zări: Ceru-i senin.
Şi înflori-vor trandafirii
Spre a ne fi mereu îndemn,
Un legământ al regăsirii
Şi-al adevărului însemn.
Recunoscând că valul mării
Aduce alt nisip, curat,
Vom da un nume întâmplării
Ca să uităm ce s-a-ntâmplat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu