Retoric dar real

Oare, mai ştiti, de ce, în lume,
Există vorbe şi idei?
De ce sunt unii ce-şi fac nume
Crezând în falşii Dumnezei?

Oare-nţelegeţi cât se fură?
Averi, înscrisuri şi destine!
Azi hoţii nu mai au măsură,
Vor tot ce nu le aparţine!

Frustări obscure intră-n case,
Nicicând prin faţă, doar prin dos,
Învăluind în ceţuri groase
Al vieţii drum, cândva frumos...

În vremea-aceasta de-învrăjbire,
Când mulţi ucid pe alţii-n gând,
Eu vă condamn s-aveţi iubire,
La întuneric renunţând...

Şi ştiu că aruncarea-n valuri
Mă poate duce la înec,
Dar n-am să stau mereu pe maluri,
Să simt cum zilele îmi trec.

Privesc spre ce va fi ca mâine,
Mereu lumina-ntrezărind,
Mă jur pe-un ultim colţ de pâine
Că nu-mi trec viaţa adormind.

Nu pot să mă opresc din luptă,
Deşi sunt mulţi ce asta vor,
Lupta-voi chiar cu-o lance ruptă,
Că nu îmi este dat să mor.

Şi orişice ar fi să fie,
Eu sunt cu voi… o torţă vie!

P.S.
E viaţa mea... Şi nimeni nu o ştie...
Mereu, mereu, am fost o torţă vie,
Şi am luptat cu moartea şi cu viaţa
Şi-am spus la lume: Bună dimineaţa!

Mă lupt mereu cu morile-n furtună
Şi vreau să simt că vremea va fi bună,
Mă lupt spre adevăr, întru dreptate
Şi nu mă tem şi ştiu şi că se poate!