Scrisoare dinspre viitor

Lui Mihai, fiul meu

Izbăvit de toate ce te-apasă,
Ai să simţi ce multe ai greşit,
Căutându-ţi drumul către casă
Copleşit de rostu-ţi irosit.

Ai aprins cândva păduri virgine
Fără să gândeşti ce pui în loc...
Dar ridică-ţi ochii înspre mine,
Ştii acum că viaţa nu-i un joc.

Te-ai vândut plăcerii de o clipă
Fără să-nţelegi cât e de greu,
Ai atras a morţii grea aripă
Şi l-ai mâniat pe Dumnezeu.

Te-ai crezut mai sus decât oricine
Judecând cu un cuţit la gât,
Pe nedrept am fost bătut de tine,
Pe nedrept mi-ai tot vorbit urât.

N-ai avut puterea de-a-nţelege
Că tu crezi că-i bine ce e rău,
Că există pentru toţi o Lege,
Şi ţi-ai pus blestem pe capul tău.

Vei plăti să vezi cum se plăteşte,
Vei plăti cu nopţi pline de chin,
Însă ai să vezi cât te iubeşte
Cel pe care l-ai lovit din plin.

Ai lovit prin fapte şi cuvinte,
Te-ai ales cu sufletul vândut,
Ştii acum că nu poţi da-nainte
Dacă faci la fel cum ai făcut.

Paşii tăi vor bate căi străine,
Vieţii ai să vrei să pui hotar,
Şi-ai să-mparţi un ultim colţ de pâine
Cu un câine de pe trotuar.

***

Fiul meu, aşa se-ntoarce viaţa
Când pe alţii vrei să-i oropseşti,
Însă eu te-ajut să uiţi că ceaţa
Lasă-n urmă-i forme nefireşti.

Toate trec şi toate-s trecătoare,
Vei plăti şi tu, plătit-am eu,
Dar veni-vor zilele cu soare,
Nu suntem uitaţi de Dumnezeu.

Când va trece timpul anevoie
Şi-ai să simţi că pasul baţi pe loc,
Gândul să ţi-l laşi s-alerge-n voie,
Să pot eu să-ţi dau al meu noroc.

Chiar de n-ai ştiut să ai măsură,
Te-am iubit şi nu te-am blestemat,
M-ai privit de-atâtea ori cu ură,
Ai jucat cum alţii au cântat.

Ţi-am cerut de-atâtea ori iertare
Şi vroiam ca eu să pot plăti,
Moartea mea ai vrut ca răzbunare...
Nu ştiai că eu nu pot muri?

Ai să pleci să izbăveşti păcate,
Înţelesuri vieţii ai să dai,
Reparate or să fie toate
Când, din nou, la masă-mi o să stai.

Fi-vom patru îngeri într-o casă,
Ocoliţi de griji şi întrebări,
Chiar şi-atunci când norii, jos, se lasă,
Ori când neguri vin din depărtări.

Când vor încerca să ne lovească,
Ne vom fi şi pavăză şi scut,
Vom avea puterea, omenească,
De-a strivi un rău la început.

***

Nu va exista o altă cale,
Totul e de mult pecetluit,
Simt că vântul bate în rafale,
Uraganul vieţii s-a pornit.

Eu aş lua asupră-mi toată vina,
Sufletul mi-aş da, dar n-am să pot,
Tot ce pot e să trimit lumina
Să nu simţi că ai căzut de tot.

Dar curaj! Eu tot voi fi cu tine,
Părăsit nicicând nu ai să fii,
Voi reface viaţa din ruine
Şi apoi am să te-aştept să vii.

Frăsinei