Hai vino, hai, iubito, haide, vino,
O viaţă am avut de aşteptat,
Ca-n clipa nopţii să te strig, Divino!
Chiar de mi-ar zice unii că-i păcat.
Să mă renaşti prin fapte şi cuvinte,
Şi adevăruri pline de-nţeles,
Să-ţi fiu în trup, în suflet şi în minte
Un prea firesc de Dumnezeu ales!
Să laşi odihna să te copleşească
Uitând de orice trecere-n zadar,
Ca să îmi fii, prin legea omenească,
Motiv, credinţă, vis şi avatar...
Să nu-mi opresc a mâinilor pornire
Când sânilor se vor a fi căuş,
Ca să-mi arăţi, prin simpla lor zvâcnire
Ce rost îşi are gândul jucăuş.
Să mi te vrei mereu şi, totdeauna,
Dând faptei forme într-un mod real,
Prin dăruire să împaci furtuna
Ce-aruncă valuri, valuri, înspre mal.
Să pui temei pe simpla întâmplare
Prin marile simţiri ce-o definesc,
Când viitorul se va şti urmare
Ca absolut al rostului lumesc.
Hai vino, hai, iubito, hai, degrabă,
Atât de multă vreme a trecut,
Timpul se trece, dar de noi întreabă
Grăbindu-ne firescul început.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu