Mi-apari mereu, venind dinspre oriunde,
Chiar şi când uit privirea s-o-nţeleg,
Când viaţa vreau să văd ce îmi ascunde
De nu-mi simt orizontul ca întreg.
Te-arăţi motiv de omenească faptă,
Ca rost să am, ducând-o-nspre sfârşit,
Găsindu-i cale neschimbată, dreaptă,
Cu sens înspre eternul infinit.
Oricât de mare-i gândul ca dorinţă,
Doar începutul pare că-l trăiesc,
Că restul, ca procesul de conştiinţă,
Ar vrea să-i spun de ce mă tot grăbesc.
Şi doar găsind puterea-n amintire,
Şi doar visând că lângă mine eşti,
Mă regăsesc şi îmi revin în fire,
Şi nu mă pierd în vorbe şi povești.
Mereu se-ntâmplă, rar de tot pot spune,
Dar adevărul nu ţi-l ţin ascuns,
Că doar prin tine viaţa-i o minune
Şi numai tu o faci îndeajuns.
De-ar fi să fiu cu orişice femeie,
În mod legal sau doar în mod formal,
Aprinderii-mi doar tu poţi fi scânteie,
Oricât îmi spui c-aşa nu e normal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu