"Minciuna stă cu regele la masă"...
Versul e vechi, doar oamenii sunt noi,
Acum ea stă în prag la orice casă
Sub preș e adevărul... e gunoi...
Pe sub umbriri cărări umblarea face,
Și plângerea e algoritm urmat,
Când minții adevărul nu-i dă pace,
Lăsând vederii pasul mult săltat...
Intră-n poveste vrute și nevrute
Și-anonimatul unui timp pasiv
Ca să se vadă fapte nevăzute
Într-un amestec fad și evaziv.
Capra și varza bărcii îi sunt rude,
Iar planul lor este cu drept divin,
Doar șipotul de ape îl aude,
Lăsându-i sensul, întru tot, meschin.
Stă, împreună cu minciuna, frica
Dându-i motiv să nu se dea de gol
Tot amintind cât ustură urzica
Oricât e învelită-n staniol.
Și vin în juru-i multe aparențe
Dând mucavalei rol de paravan,
Mizând pe momentanele carențe
Ale acestei lumi cu trai în van.
Se tot vorbește mult de argumente,
De rolul lor în sens de timp pierdut,
Și umbre ce tot aranjamente
Redecorând al faptelor trecut.
Nimic nu-i nou, se minte, se tot minte,
Se jură strâmb și vorbește mult,
Mereu aduse-n joc sunt cele sfinte,
Iar adevărul e numit incult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu