De mult am spus, de foarte multă vreme
Că m-am născut să fiu nemuritor,
Sedus fiind de marile extreme
De marile iubiri, de multu-mi dor.
Acum urmează marea încercare
A celor ce din umbre au împuns
Și motivând a vieții lor chemare
Piedici mi-au pus, voindu-mă ascuns.
Nu îmi permit să mai păstrez tăcerea,
Nu sunt în stare să mai fiu tăcut,
Și nici să trec mai multe cu vederea,
Să fiu, cu bună știință, prefăcut.
Nu urmăresc, nicicum, ceva anume,
Însă presimt că iarăși sunt țintit,
Cu vechi idei ce vor să mă consume,
Să vreau să dorm, crezând că-s obosit.
Acum spun iar, dând, oarecum, de veste
Celor ce cred că am uitat ce-am spus,
Sau celor ce vor spusa să-mi conteste,
Că uită să privească și în sus.
Cu val de foc și râuri mari de ape
Se vor ivi-n curând ai zilei zori,
Când, cei ca ei, nu vor putea să scape
Dându-și pe față marile orori.
Se vor trezi, mânați de amintire,
Spre timpuri ce, prin ură, le-au pierdut,
Trăind așa cum dat le e prin fire
Concretul plin de golul absolut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu